Comunitatea românească

Proiecte MAE pentru comunitate

Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, constituită în temeiul articolului 13 din Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, reprezintă un cadru de  cooperare în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de cele două state în ceea ce priveşte menţinerea şi dezvoltarea identităţii etnice, lingvistice, religioase şi culturale a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, aceasta evaluând periodic modul de îndeplinire a prevederilor relevante din tratat. Comisia se întruneşte în sesiuni anuale; au avut loc cinci sesiuni: 10-12 noiembrie 1998 (Bucureşti), 25-26 noiembrie 1999 (Kiev), 17-18 mai 2001 (Bucureşti), octombrie - decembrie 2002 (la Bucureşti, respectiv Cernăuţi), respectiv noiembrie 2006 (Bucureşti).

Ministerul Afacerilor Externe al României depune toate eforturile pentru ca relaţiile politico-diplomatice dintre România şi Ucraina să evolueze inclusiv în beneficiul comunităţii româneşti.

Pentru mai multe informatii legate de finantarea de catre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Afacerilor Externe, a unor proiecte ale Comunitatii Istorice Romanesti din Ucraina (declarate eligibile), va rugam sa accesati linkul: http://www.dprp.gov.ro/

 

Consulatul României la Solotvino nu va lucra cu publicul în zilele de 8 și 11 noiembrie 2019

04.11.2019

Consulatul României la Solotvino nu va avea program de lucru cu publicul în zilele de 8 și 11 noiembrie 2019 ca urmare a desfășurării alegerilor…

Mandatory vaccination against polio viruses against the danger of spreading wild polio virus / Vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor, pe fondul menținerii pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic

04.11.2019

Date: 15.10.2019 The Ministry of Foreign Affairs informs the Romanian citizens that the World Health Organization [1] (WHO) has decided to extend the time…

A fost lansat un nou proiect transfrontalier

01.11.2019

La 31 octombrie a.c., reprezentantul Consulatului României la Solotvino a fost prezent la conferința de lansare a unui proiect transfrontalier de cooperare…

Întâlnire la sediul oficiului

31.10.2019

Am avut o întâlnire utilă cu primarul localității Solotvino, domnul Yuri Uhali, în cadrul căreia am abordat aspecte ce vizează identificarea unor surse …